|
Craiova, chemata la Comisia de Disciplina
 In urma incidentelor pe care fanii olteni le-au provocat duminica in meciul de la Mioveni, clubul Universitatea Craiova a fost convocat miercuri la Comisia de Disciplina a FRF si ar putea primi cel putin o etapa de suspendare din aceasta cauza, tinand cont de faptul ca este recidivist.
In disputa cu Dacia Mioveni, ultrasii alb-albastri au rupt aproximativ 30 de scaune, dintre care cinci au ajuns pe gazon, dar si un gard care despartea tribuna de stadion, provocand daune in valoare de 5.000 de lei.
Observatorul jocului a notat aceste incidente, iar miercuri, oficialii clubului oltean vor fi nevoiti sa de explicatii pentru faptele comise de suporteri, insa sunt sanse foarte mari ca terenul sa fie suspendat deoarece galeria Universitatii nu se afla la prima fapta de acest gen.
In partida cu Rapid, din cadrul etapei a 26-a a Ligii I, suporterii craioveni au aruncat cu pietre in teren, una dintre ele lovindu-l pe mijlocasul giulestean Daniel Pancu, insa membrii Comisiei au sanctionat clubul din Banie doar cu un avertisment si o amenda in valoare de 30.000 de lei, cu mentiunea ca la prima abatare i se va suspendare terenul. |
: 9.75 ( 4 ) - !
03-12-2019: Programul meciurilor gazduite de Bucuresti la EURO 2020 Arena Nationala din Bucuresti gazduieste patru meciuri la EURO 2020. Vedeti mai jos ce meciuri pot urmari iubitorii fotbalului in capitala Romaniei.
Duminica, 14 iunie
Austria - Castigatoarea barajului D sau A (18:00)
... [ ] Fotbal
10-11-2019: Liverpool spulbera pe Manchester City Derby-ul din Premier League dintre Liverpool si Manchester City s-a incheiat cu victoria "cormoranilor", scor 3-1. Golurile invingatorilor au fost marcate de Fabinho (6), Salah (13) si Mane (51). Pentru Manchester City a punctat Bernardo Silva in min ... [ ] Fotbal
09-10-2019: Record de spectatori la meciul Romania - Norvegia Federatia Romana de Fotbal a anuntat ca peste 26.000 de copii s-au inscris pentru meciul cu Norvegia din preliminariiile EURO 2020, meci care se va disputa cu portiile inchise. Pana miercuri seara s-au inscris 26.414 copii si instotitori pentru parti ... [ ] Fotbal
25-05-2018: Epureanu, inclus în cel mai bun 11 din campionatul Turciei! Alexandru Epureanu, capitanul nationalei Republicii Moldova, a fost inclus în cel mai bun 11 al acestui sezon, din campionatul Turciei. Totodată, fundașul moldovean are și cele mai de succes pase (88%) dintre toți jucătorii ... [ ] Fotbal
03-05-2016: Minunea s-a produs: Leicester City este noua campioana a Angliei Dupa ce Tottenham a remizat in deplasare cu Chelsea, scor 2-2, Leicester a devenit matematic noua campioana a Angliei, avand sapte puncte avans in fata celor de la Tottenham cu doua etape ramase de disputat din actualul sezon. Leicester City a incepu ... [ ] Fotbal
|