|
Clara Vădineanu semnează cu HCM Rm.Vâlcea
 Tratativele dintre preşedintele HCM Rm.Vâlcea, Toma Pleşa şi Clara Vădineanu s-au încheiat cu succes. Refăcută după operaţia suferită la ligamente, Clara Vădineanu (26 ani) va semna miercuri un contract valabil până în vară cu HCM Rm.Vâlcea. ”Este o jucătoare care ne poate ajuta mult. Clara a avut mai multe oferte, dar a ales să rămână la Vâlcea” a anunţat preşedintele clubului, Toma Pleşa.
Cum se cunoaşte, Clara a efectuat refacerea la Rm.Vâlcea, iar de ceva vreme se pregăteşte sub comanda lui Mori Duca.
Astfel, Vădineanu va debuta la HCM duminică, în jocul pe care vâlcencele îl vor dipsuta pe teren propriu cu SCM Craiova. Interul stânga a evoluat şi la Oltchim până în urmă cu doi ani, când a plecat la U Jolidon Cluj.
Pentru disputa de duminică cu SCM Craiova, conducerea clubului vâlcean nu mai tolereză încă un insucces. ”Am spus că avem răbdare 6-7 etape, să se închege o echipă, am avut şi ghinion cu ratările şi accidentările. Am jucat bine la Braşov, dar acum trebuie să şi câştigăm” a mai afirmat Toma Pleşa. |
: 9 ( 1 ) - !
10-01: Campionatul Mondial de Handbal Feminin pentru Tineret se va desf??ura în România Edera?ia Interna?ional? de Handbal (IHF) are pl?cerea s? anun?e c? Consiliul IHF a decis în unanimitate, la 19 decembrie 2025, s? acorde drepturile de organizare a Campionatului Mondial de Tineret Feminin (U18) IHF din 2026 c?tre Federa?ia Român? d ... [ ] Handbal feminin
01-05-2023: Înfrângere clara pentru Rapid cu Vipers în sferturile de finala din Liga Campionilor Echipa Rapid Bucuresti a pierdut la sase goluri diferenta meciul disputat în Polivalenta bucuresteana contra lui Vipers Kristiansand.
Câstigatoarea ultimelor doua editii din Liga Campionilor a transat disputa, cu 31-25 (18-12), la ca ... [ ] Handbal feminin
01-05-2023: CSM Bucuresti pierde la patru goluri diferenta cu Team Esbjerg Team Esbjerg a transat la patru goluri diferenta meciul tur de pe teren propriu, în Danemarca, scor 32-28 (17-13).
Un avantaj de patru goluri pe care CSM Bucuresti este obligata sa-l întoarca peste o saptamâna în Polivalenta din Ca ... [ ] Handbal feminin
25-04-2023: CSM Bucuresti a câstigat titlul în Liga Nationala Echipa CSM Bucuresti a cucerit matematic titlul de campioana a României, dupa ce a învins în deplasare pe Dunarea Braila, cu 29-24.
Un meci jucat în devans pentru etapa a 23-a la finalul caruia ”tigroaicele” au ajuns la un avan ... [ ] Handbal feminin
21-04-2023: Adversarele României în preliminariile Campionatului European din 2024 Nationala feminina de handbal a României si-a aflat, joi, adversarele pe care le va întâlni în calificarile pentru EURO 2024. Tricolorele vor întâlni Croatia, Bosnia-Hertegovina si Grecia în drumul spre turneul final.
Primele do ... [ ] Handbal feminin
|